| Introducere
Maduva spinarii este compusa din neuroni, celule de sustinere si o retea vasculara care asigura nutritia tesuturilor. Maduva se extinde de la baza creierului pana la nivel lombar, de unde pornesc radacinile numite generic "coada de cal". De la fiecare nivel medular, corespunzator unui nivel osos, pleaca radacinile nervoase care transmit semnalele de la maduva spre organele efectoare. Malformatiile vasculare spinale reprezinta un grup de vase aberante care afecteaza vascularizatia medulara. Ele pot fi formate din ateriole, vene sau capilare si sunt numite generic, malformatii arteriovenoase spinale.
Se clasifica in 4 grupuri :
Tipul 1:
Fistule durale arteriovenoase care apar de-a lungul tecilor radacinilor nervoase. Simptomele se datoreaza congestiei venoase si hipertensiunii din zona respective care provoaca o alterare a perfuziei maduvei. Acestea sunt cele mai frecvente tipuri de malformatii si apar mai frecvent la pacienti peste varsta de 40 de ani, mai ales sexul feminin.
Tipul 2:
Malformatii glomice intradurale - reprezentate de un grup compact de artere si vene situate in maduva, la un anumit nivel. Apar de regula la tineri.
Tipul 3:
Anomalii vasculare juvenile care sunt situate fie in maduva, fie in tesuturile din jur, sunt hranite de mai multe vase nutritive si apar mai frecvent la tineri sub 30 de ani.
Tipul 4:
Malformatii intradurale extramedulare cu fistule, situate la suprafata maduvei.
Simptome:
Simptomele sunt specifice fiecarui tip de malformatie vasculara. Marea majoritate se prezinta cu deficite neurologice progresive care evolueaza spre agravare in decurs de luni sau ani. Sunt insotite de dureri de spate la nivelul localizarii leziunii, si tulburari motorii si senzitive la nivelul membrelor. Un mic numar de leziuni evolueaza de la inceput cu deficite brutal instalate, anestezii localizate, incontinenta urinara si fecala, aceste simptome aparand de obicei din cauza unei hemoragii acute.
Diagnostic:
Imageria prin rezonanta magnetica nucleara arata canalele vasculare dilatate din maduva spinarii. Angiografia spinala se efectueaza pentru confirmarea diagnosticului si identificarea tipului de malfomatie si a detaliiilor anatomice structurale ale acesteia.
Tratament :
Tratamentul curativ al unei malformatii arteriovenoase spinale se poate face fie prin embolizare fie prin operatie deschisa, in functie de fiecare caz in parte. Operatia deschisa presupune laminectomie pe zona afectata (ridicarea oaselor care acopera maduva) si ablarea leziunii din maduva. Embolizarea sau tratamentul endovascular presupune patrunderea printr-un cateter introdus in artera femurala, pana in vasele spinale nutritive ale malformatiei care sunt apoi ocluzionate cu diferite materiale, oprind fluxul de sange prin leziune.
Fiecare tip de malformatie descris mai sus beneficiaza de o anumita strategie de tratament, absolut individualizata. |